1
2
3
4
5
6
PREZENTARE   >   Proiecte
Drumul pavat de la Sarmizegetusa Regia

Echipa

Aurora Pețan - responsabil proiect
Mihai Stancu - colaborator

Descriere proiect

Deși constituie unul dintre monumentele cele importante și interesante ale Sarmizegetusei Regia, drumul pavat care leagă poarta de est a cetății de zona sacră a fost prea puțin cercetat și se știu puține lucruri despre el. Mai mult, restaurarea pe care o vedem azi la fața locului nu a respectat detalii importante ale monumentului original și implică doar un segment de pavaj, astfel încât ceea ce văd astăzi turiștii este destul de departe de ceea ce vedeau dacii acum 2000 de ani.

Studiul de față își propune să adune informațiile disponibile cu privire la drumul pavat și să le analizeze, pentru a obține o sinteză cu privire la stadiul actual al cercetărilor, la relațiile acestuia cu alte monumente învecinate, la implicațiile pe care detectarea acestor relații le are pentru determinarea etapelor și cronologiei întregului ansamblu de construcții – atât cu caracter religios, cât și militar – de la Sarmizegetusa Regia, precum și la chestiunea stării de conservare, a restaurării și promovării monumentului.
 
Perioada: 2014-2015
 
Structura studiului
 
1. Istoricul cercetărilor
2. Traseul și ramificațiile
2.1.Traseul înainte de poarta de est
2.2. Tronsonul principal
2.3. Ramificația A
2.4. Ramificația B
2.5. Ramificația C
3. Structura drumului
3.1.Amenajarea pavajului
3.2. Galeria
3.3. Alte amenajări
4. Cronologia
4.1. Ramificația A
4.2. Ramificația B
4.3. Ramificația C
4.4. Tronsonul principal
4.5. Relația cu fortificația
4.6. Relația cu vasele de andezit
4.7. Relația cu conducta „austriacă”
5. conservare, restaurare, reconstituire
5.1. Starea de conservare
5.2. Restaurarea pavajului
5.3. Reconstituirea galeriei
5.4. Valorificarea turistică
6. Scurte considerații finale
Bibliografie
 
Rezultate (raport final):
 
 
- PROIECT ÎNCHEIAT - 
GALERIE FOTO